„PĂRINȚII M-AU EDUCAT SĂ ÎNVĂȚ A ÎNVĂȚA (...)
SĂ AM UN ORIZONT CULTURAL”
(MAIA MORGENSTERN)
EUROSCOLA, EDIȚIA A XII-A
Interviu realizat de Ana Marițiu și Isadora Băltățeanu Morgenstern (11 G)
Foto: Iman Gemaledin-Belkis (11 D) și Corvin Ghiță (10 A)
MAIA MORGENSTERN s-a născut în București, la data de 1 mai 1962. A studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”. Debutul în cinematografie s-a produs în anul 1983, cu filmul Prea cald pentru luna mai, în regia Mariei Callas Dinescu.
Numele său, Morgenstern, în traducere liberă înseamnă Steaua de dimineață, iar în germană - Luceafărul de dimineață, acesta fiind și un alt nume dat Fecioarei Maria.
Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din Îngerul albastru (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în Park Your Car in Harvard Yard. Este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni, Patimile lui Hristos.
Din 2010 este numită ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România.
În iunie 2012 apare într-un spot (pro bono) în care sprijină campania „Salvați Roșia Montană”, acesta devenind, într-o singură zi, cel mai vizionat clip al artistei pe youtube. (sursa)
În anul 2018, Maia Morgenstern primește titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București, „în semn de recunoaştere a activităţii sale şi a contribuţiei la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale”, se arată în proiectul de hotărâre.(sursa)
Pe data de 26 septembrie 2019, în jurul orei 15.00, o parte a echipei „Euroscola” de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București a avut șansa extraordinară de a o întâlni pe actrița MAIA MORGENSTERN, a cărei poveste de succes se datorează, deopotrivă, atât unei educații din familie orientate spre cultivarea libertății de a alege, cât și meseriei practicate cu pasiune și dăruire. Mai mult, MAIA MORGENSTERN a rămas permanent conectată la public, atât în interiorul sălii de spectacol, cât și în afara acesteia, implicându-se în acțiuni umanitare.
„Săptămâna trecută, în cadrul proiectului Euroscola, am fost la Teatrul Evreiesc de Stat, având oportunitatea de a o întâlni pe doamna Maia Morgenstern. În urma acestei întâlniri de poveste, am rămas impresionată de personalitatea domniei-sale și de modul în care a reușit să exceleze prin educația sa. Am conștientizat, ascultând-o, că educația ne deosebește prin libertatea pe care ne-o oferă. Ne-a vorbit cald și încurajator. Cred că, în viață, ne este dat să întâlnim oameni al căror mesaj ne va influența, la un moment dat existența. Mă bucur nespus că am întâlnit acest OM minunat.” (Irina Vlanga)
În opinia Maiei Morgenstern, educația înseamnă, în primul rând, libertate și presupune, înainte de toate, formarea unui orizont cultural: „Are pondere, însemnătate și vigoare cuvântul tău, dar și umbra pe care o lași, în sens metaforic, atâta vreme cât ești tu însuți bine căptușit cu cunoaștere, cu orizont, atâta vreme cât sculptezi în tine, ești propriul tău sculptor. Aceasta îți oferă libertate și determinare”.
Ajungând la Teatrul Evreiesc de Stat
Ana Marițiu: „Euroscola” este un proiect inițiat de Parlamentul European pentru liceenii din statele membre ale Uniunii Europene. Până acum, temele au fost variate și de actualitate, reflectând problemele cetățenilor Uniunii Europene: șomaj, declin demografic, criza imigranților… Tema de anul acesta este cel puțin la fel de interesantă: aceea de a identifica personalități care au avut un parcurs demn și frumos în viață, atât grație educației, cât și practicării unei meserii. Mai mult, este avută în vedere și implicarea în viața comunității. Și vă suntem recunoscători pentru șansa pe care o avem de a sta de vorbă cu dumneavosatră. Am vrea să știm ce ne puteți spune despre educația dumneavoastră și în ce perioadă a vieții credeți că v-a influențat decisiv?
Maia Morgenstern: Educația, în opinia mea (totul e în opinia mea și, dacă ați decis să stați de vorbă cu mine, vă spun părerile mele) nu este un proces care se încheie. Cred că este un proces continuu și mai cred că nevoile omului, pe parcursul întregii sale existențe, se modifică, se transformă, în funcție de alcătuirea fiecăruia; de respirat, avem nevoie să respirăm cu toții; să ne hrănim - avem nevoie cu toții. Nu vreau să repet, dar s-ar putea să fim mai sensibili sau mai puțin sensibili, să vibrăm sau să vibrăm mai puțin la un domeniu al vieții sau la altul, care devine obiectul studiului nostru, al educației noastre, în general. Și aceasta pornește încă de la primele momente de viață, când trebuie să ne adaptăm, să începem să existăm ca ființe sociale. Începe din fragedă copilărie, când învățăm să folosim lingurița, să exploatăm limbajul corpului (de fapt, limbajul, în general). Și continuă pentru totdeauna. De aceea, cred că educația este un proces continuu.
În ceea ce mă privește, familia, principiile, valorile ce mi-au fost sădite în suflet și în educație, primite de acasă din primii ani ai existenței, au contat foarte mult. Modul de a concepe educația diferă de la familie la familie și se schimbă; metodele, chiar și cele pedagogice, se schimbă și se transformă, însă tabla înmulțirii rămâne aceeași. Dacă vreți să construiți orice, ea rămâne aceeași tablă a înmulțirii. Prin analogie, și anatomia este aceeași, dar, de la organism la organism, de la ființă la ființă, lucrurile pot fi diferite. Și sunt diferite, însă ele răspund unor principii. Este strict părerea mea: lucrurile pot fi sensibile, diferite, și-n același timp există niște piloni în funcție care ne construim, ne dezvoltăm, progresăm ca societate, ca lume, ca viață, regresăm, revenim asupra hotărârilor noastre, ne grăbim să tragem concluzii.
Revenind concret la educație, la ce am învățat și cum am învățat, la cât au fost de permisivi sau de stricți părinții mei, la cât a contat pentru ei la ce sunt bună eu pe lumea aceasta: nu mi-au impus: „tu vei merge pe această cale”, însă m-au educat să învăț a învăța, mi-au recomandat, și poate că au reușit, și să am un orizont cultural, fără să fie nevoie să fiu pricepută în a face operații, a construi poduri, a face și arhitectură, și sculptură, și pictură, și medicină... și toate celelalte. Dar: a ști exact pe ce lume trăiești, a cunoaște cum se dezvoltă zona de interes pe care vrei s-o urmezi, a fi la curent cu tot ce e nou în domeniul tău de activitate, sau în altul (în care se cuvine să fii foarte bine informat) - toate acestea nu trebuie să reducă nevoia unui orizont cultural, a unei perspective asupra vieții.
A.M.: Ați avut modele, sau cineva care v-a influențat foarte mult de-a lungul carierei dumneavoastră?
M.M.: Poate că am avut modele. De fapt, cu siguranță au fost unele personalități care, într-un fel sau altul, mi-au influențat existența (vorbesc de existența artistică) și în timpul studiilor preuniversitare. Și în liceu au existat dascăli, personalități care m-au influențat, care au avut o contribuție foarte serioasă la formarea mea ca om. Dacă spuneam la vremea mea că învăț de dragul profesorului, nu însemna că mă tem de profesor, ci că mă inspiră. Prejudecățile funcționau, din păcate, și nu sunt mândră deloc. Zâmbesc așa, când mă gândesc că aveam dreptate, judecând matematic: fizica - imposibilă, la chimie nu înțelegeam, sportul - prea obositor, desen - n-am talent, la muzică - lasă că știu eu și tot așa, din păcate. Dar eu existat, nu tot timpul, dascăli cu vocație. Să spui că înveți de dragul lor, chiar așa era, pentru că reușeau să transforme… Gândindu-mă acum la modul concret: matematica am descoperit-o foarte târziu și foarte greu, în clasa a XII-a, dar la fizică, profesorul reușea cu exemple, cu har, cu răbdare, cu umor (fizica fiind o materie grea), să transforme materia într-un organism viu, cu balans, cu dialog. Toate se mișcau, aveau un sens, era ceva foarte frumos.
A.M.: Ce importanță credeți că mai are în ziua de azi educația pentru un adolescent, pentru un tânăr?
M.M.: Educația este egal independență, nu țin multă teorie că e foarte complicat. Ce răspuns vă așteptați voi să dau? Un răspuns formal? Nu vreau să dau niciun răspuns formal. Educație egal independență, egal libertate, egal autodeterminare.
A.M.: Aveți un mesaj pentru oameni legat de acest aspect, de educație?
M.M.: Cred că am și spus, nu vreau să dau sfaturi atunci când nu sunt cerute. Dacă reușești să construiești în tine o bază, o temelie atât de solidă, devii un om liber și stăpân pe tine, care se poate exprima, poate alege pentru sine. Nu neapărat cu scopul de a-i influența pe alții, ci cuvântul său să aibă pondere. Are pondere, însemnătate și vigoare cuvântul tău, dar și umbra pe care o lași, în sens metaforic, atâta vreme cât ești tu însuți bine căptușit cu cunoaștere, cu orizont, atâta vreme cât sculptezi în tine, ești propriul tău sculptor. Aceasta îți oferă libertate și determinare.
A.M.: Acum, dacă ne permiteți avem câteva întrebări ușor adaptate celor din Chestionarul lui Proust. De ce vă temeți cel mai mult?
M.M.: De boală.
A.M.: Cum arată ziua perfectă?
M.M.: Ziua în care sunt de folos cuiva, măcar unui om pe lumea asta.
A.M.: Ce calitate preferați cel mai mult la oameni?
M.M.: Răbdarea... prețuiești ceea ce ție îți lipsește. Încerc să dezvolt în mine răbdarea.
A.M.: Dacă ați putea să vă schimbați o trăsătură de caracter, care ar fi aceea?
M.M.: Dezordinea.
A.M.: Mâncarea preferată?
M.M.: Iaurt, chefir.
A.M.: Rock sau folk?
M.M.: Da... niciuna.
A.M.: La munte sau la mare?
M.M.: „La mare”, în sensul... „la munte”.
A.M.: La oraș sau la țară?
M.M.: Pe drum.
A.M.: Carte sau film?
M.M.: Carte.
A.M.: Ce părere aveți despre generația din ziua de azi?
M.M.: Am o părere foarte bună despre generația din ziua de azi, o părere excepțională. Am foarte mulți și buni prieteni, oameni care mă ajută, oameni foarte, foarte tineri pe care mă bazez, de la care învăț, rămân cu gura căscată în fața orizontului cultural, îmi povestesc pentru ce ar face o alegere, și nu alta și, prezentându-mi argumentele, sunt fascinată, profund fascinată, foarte mândră. Și cred că sunt lucruri foarte importante, bune și frumoase. Mă delimitez total de văicăreala că vezi, Doamne, nu mai e la fel. Dimpotrivă. Întâlnesc oameni tineri, determinați, curioși, serioși, preocupați de ce se întâmplă în jurul lor, de propria lor devenire. Și, atunci când nu se întâmplă așa (căci nu-i întotdeauna la fel), întâlnesc oameni din tot felul de generații, mai puțin educați, violenți, vulgari, cu un comportament de animale sălbatice, hăituite și înspăimântate, îmi spun că undeva e vina noastră, a ăstora bătrâni, mă rog, a generațiilor care au trecut.
Irina Vlanga: Dacă ar fi să luați un tren magic spre trecut și să vă întâlniți pe dumneavoastră din liceu, ce sfat v-ați da?
M.M.: Încredere în sine. Ceea ce nu înseamnă nici egoism, nici a fi închipuit, nici a fi abuziv sau nepăsător față de ceilalți. Încrederea și respectul în sine. Încrederea în capacitățile și în forțele proprii.
A.M.: Și un sfat pentru noi, generațiile de astăzi?
M.M.: Respectul de sine, conștiența valorii voastre!
A.M.: Vă mulțumim foarte mult.
