„Cea mai importantă lecție pe care o primește un copil când vine pe lume este să iubească”
(Iuliana TUDOR)
EUROSCOLA, EDIȚIA A XII-A
Interviu realizat de Maria Burada (10 D) și Jessamine Murdzek (10 F)
Foto: Jessamine Murdzek
Iuliana TUDOR „a devenit imaginea-simbol a postului naţional de televiziune (TVR), oferind substanţă termenului de „vedetă". Iuliana Tudor este atât profesionistul de televiziune care ţine în mâini destinul unei mega-producţii, cât şi femeia distinsă care-şi cântăreşte bine fiecare apariţie în mass-media.[…]De la debutul din 1999, realizările Iulianei Tudor au depăşit graniţele ţării, notorietatea proiectelor pe care le-a coordonat recomandând-o pentru superproducţii: Teledonurile TVR, Festivalurile Cerbul de Aur, Mamaia - Folclor, Maria Tănase, precum şi Gala TVR 50, România din suflete, Premiile TVR Internaţional şi Gala Crucea Roşie fiind doar câteva dintre proiectele care au avut-o în prim-plan.Premiile venite din partea presei pentru Festivalurile de Folclor Mamaia şi Cerbul de Aur au fost completate de premiul Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune pentru producţia de divertisment O dată-n viaţă. Distincţiile au continuat, culminând, în 1999, cu titlul de „Femeia anului în Televiziune". (sursa)
Pe data de 27 septembrie 2019, o parte a echipei „Euroscola” de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București a avut ocazia să stea de vorbă cu o personalitate actuală, a cărei poveste de viață pune în lumină rolul educației în formarea sa: IULIANA TUDOR.
„Am surprins-o pe doamna Iuliana Tudor la televiziune, radiind în jur un zâmbet cald, care ne-a fascinat. Mi-am dat seama, discutând cu dumneaei, că, de fapt, secretul reușitei unui om în viață este sufletul lui... Este incredibilă prin ceea ce simte și prin ceea ce face!” (Jessamine Murdzek)
În opinia distinsei realizatoare TV, educația este un proces complex, situat la interacțiunea tuturor factorilor: familie, școală, mediu. Dar, cel mai important mesaj transmis este următorul: copilul să fie crescut cu iubire: „Cea mai importantă lecție pe care o primește un copil când vine pe lume este să iubească. Un copil crescut cu iubire va deveni un adult care va iubi tot. Și nimic din ce e rău, sau tragic, sau dramatic nu-l va dărâma. Va avea întotdeauna resortul iubirii , care-i va șopti: Nu-i nimic. Merg mai departe”.
*
Jessamine Murdzek: „Euroscola” este un proiect inițiat de Parlamentul European pentru liceenii din statele membre ale Uniunii Europene. Până acum, temele au fost variate și de actualitate, reflectând problemele oamenilor din Uniunea Europeană: șomaj, declin demografic, problema imigranților… Anul acesta tema este puțin diferită: aceea de a identifica personalități care au avut un parcurs demn și frumos în viață prin educație și cu ajutorul practicării unei meserii. De aceea, prima noastră curiozitate ar fi: ce ne puteți spune despre educația dumneavoastră? În ce perioadă a vieții credeți că educația v-a influențat decisiv.
Iuliana Tudor: Când spun „educație” am în vedere, în primul rând, cea pe care o primești acasă. Oricâtă școală ai avea, fără educația primită în familie nu faci mare lucru în viață. „Cei șapte ani de acasă” formează caracterul, ce te însoțește până la capăt. Eu am urmat Liceul Pedagogic din Ploiești. Am multă dragoste pentru locul acela, pentru profesorii mei încât, într-o zi, m-am dus și am sărutat zidurile acelei clădiri. Tot ceea ce sunt astăzi, totul (în domeniul artei, al istoriei României, al limbii române) am dobândit acolo: la Liceul Pedagogic din Ploiești. Apoi, în mod firesc, a apărut nevoia de a alege o facultate. Tatăl meu și-a dorit să urmez cursurile Facultății de Drept. Și i-am împlinit dorința însă, în anul patru, a intervenit un concurs la Televiziunea Română și m-a deturnat de la ce voiam să fac (magistratură). Dar, venind aici, mi-am dat seama că mă simt extrem de liberă. Munca aici mi-a format o dinamică ce mi se potrivește. Opțiunea vine când simți că ești omul potrivit la locul potrivit. Atunci când vine momentul unei alegeri, aș îndemna să te așezi puțin în mediul în care vrei să activezi. Alegerea unei facultăți implică, anterior, descoperirea vocației, iar pentru aceasta trebuie să mergi acolo, să experimentezi. Eu am fost în sala de judecată, am văzut ce înseamnă să fii avocat și nu mi-a plăcut. Magistratura era mai aproape de ceea ce îmi doream. Sunt oameni care au ratat ani buni din viață alegând o profesie care nu li se potrivește. E cel mai important lucru: să-ți descoperi vocația. Ori eu, în anul IV de facultate, mi-am dat seama că locul meu e aici, în televiziune. Am renunțat la ideea de a fi judecător și mi-am spus: „Acesta este drumul! Ce-o fi, o fi!”
Nu a fost extraordinar de la început, a fost nevoie de cinci ani ca să deprind tot ce implică această meserie. Și am făcut-o temeinic. Pot spune că am furat meserie, urmărindu-i pe alții îndeaproape. Am petrecut foarte multe ore în montaj, ca să înțeleg mai bine cum se întâmplă. Am vrut, la un moment dat, să fac știri, dar mi-am dat seama că nu e ceea ce îmi doream. Și am rămas la folclor. Aici era și pasiune, era lumea cu care eram obișnuită de la șaptesprezece ani. Îmi doream să cânt, astfel că am ajuns în televiziune în urma unui concurs de interpretare. Așa am ajuns în televiziune. Școala, din nou, m-a chemat după vreo șapte ani de televiziune și am mers la Conservator. Mi-am dat seama că, activând într-un program muzical, trebuie să știu , să cunosc „ABC”-ul oamenilor cu care mă întâlnesc. Le mulțumesc tuturor pentru ce m-au învățat. Nu am reușit să închei studiile, așa cum mi-aș fi dorit, dar am parcurs cei patru ani asumându-mi o anumită disciplină.
Am fost întotdeauna avidă de informație în orice direcție în care nu mă simțeam stăpână. Așa că am urmat foarte multe cursuri: de perfecționare (de trei luni, de un an…), întotdeauna concomitent cu școala. Am căutat să mă perfecționez pe fiecare segment, dincolo de ce înseamnă munca efectiv (emisiunile la care lucram). Practica și școala trebuie să meargă împreună, dacă vrei să faci performanță. Or, eu aceasta am vrut: să fac performanță în televiziune. De aceea m-am supus unei discipline, unei rigori a învățării, care a presupus atenție spre cele mai mici detalii.
J.M.: Aveți sau ați avut vreodată un model în viață?
I.T.: Da, părinții. Ei sunt primele modele, primele repere. Apoi – învățătoarea. Am avut parte de pedagogi foarte buni la Liceul Pedagogic. Fiecare, în parte, era excepțional. A fost noroc. E greu să găsești, la fiecare disciplină, un profesor care să te fascineze. Și la Drept și la Conservator am avut șansa de a întâlni oameni remarcabili cu adevărat (cum a fost, de pildă, domnul profesor de dirijat, Valentin Gruescu).
Îmi doream să mă exprim cât mai corect. Fluența cu care domnia-sa vorbea și felul în care își construia comentariul au fost pentru mine o bază de studiu. Ascultam ce vorbea.
J.M.: Pentru a reuși în viață, credeți că este importantă educația?
I.T.: Este esențială. Și, atunci când copilul meu mă întreabă:„De ce trebuie să merg la școală?”, îi răspund: „Nu trebuie nimic pe lumea asta, până la urmă. E opțiunea fiecăruia. Poți alege și o meserie care nu presupune foarte multă școală. E absolut onorabil, pentru că sunt meserii în slujba oamenilor (croitor, brutar, portar…). Dar, dacă-ți dorești să faci ceva mai mult decât atât, însemnând o meserie la un alt nivel, atunci trebuie să mergi la școală. Ca să devii medic, economist, profesor trebuie să te instruiești temeinic. Dacă vrei ca, în viață, să ai o deschidere, să faci mai multe activități (poate ai, în egală măsură, vocație pentru mai multe), trebuie școală”.
Școala înseamnă cunoaștere. Atâta timp cât ne educăm copiii de mici în spiritul literei citite, pe foaie, nu pe tabletă, intervine respectul și ideea că lumina și toate secretele vin de acolo. E foarte ușor să obișnuiești copilul să afle informația de pe diverse dispozitive. Însă cât de frumos este să descoperi, seara, citind , ce se mai întâmplă… Cititul cărților a devenit oarecum derizoriu. Dar mai târziu, adultul din copilul meu cu siguranță va prețui idea că el știe, din cărți, niște lucruri pe care alții nu le știu… sau le știu incomplet. Pentru că Internetul nu oferă ce poate oferi cartea.
J.M.: Aveți ceva să le spuneți oamenilor în legătură cu acest aspect?
I.T.: Fiind părinte, mi-am dat seama că eu trebuie să dau societății un adult care să știe să se adapteze (pentru că societatea se schimbă foarte repede, în atâtea privințe, și reușesc cei care știu să pornească de la zero, oricând).
Maria Burada: Cum arată ziua perfectă pentru dumneavoastră?
I.T.: Când începe cu iubire, continua cu iubire și se sfârșește cu iubire.
M.B.: De ce vă temeți cel mai mult?
I.T.: De Doamne-Doamne și, uneori, de mine.
M.B.: Ce calitate prețuiți cel mai mult la oameni?
I.T.: Iubirea, categoric. Bunătatea, lumina...
M.B.: Dacă ați putea să schimbați o trăsătură de caracter, una singură, care ar fi aceea?
I.T.: Impulsivitatea.
M.B.: Care este mâncarea dumneavoastră preferată?
I.T.: Tortul de ciocolată.
M.B.: Rock sau folk?
I.T.: Și-și. Dar în această ordine: rock și folk. Am fost fan Depeche Mode... (râde)
M.B.: La munte sau la mare?
I.T.: La munte, când vreau să mă relaxez cu adevărat. La mare – când vreau să mă bucur de oameni cu copilul meu.
M.B.: Baschet sau fotbal?
I.T.: baschet – să privesc. Fotbal- să urmăresc doar când se desfășoară campionatele mondiale.
M.B.: La oraș sau la țară?
I.T.: La oraș – să muncesc. La țară- să mă odihnesc și să mă bucur.
M.B.: Carte sau film?
I.T.: Carte. Și film.
M.B., J.M.: Am ajuns la final. Vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru cuvintele frumoase pe care ni le-ați spus.
I.T.: Și eu vă mulțumesc.
