Sunt Maria Dulău. Practic voleiul de la vârsta de 7 ani. Anul acesta competiţional, am semnat un contract cu Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti şi am fost selecţionată în naţionala României de volei la categoria de „sub 17 ani”.
Pe parcursul cantonamentului nu a fost uşor, o lună jumătate petrecută cu 2 antrenamente pe zi, antrenamente de intensitate maximă, la care trebuia să faci faţă, să strângi din dinţi şi ignori orice durere, ca să poţi să te afirmi. La început am fost chemate 20 de fete din toată ţara, iar echipa este formată doar din 12 fete. La fiecare 2 saptămâni, avea loc câte o selecţie şi erau trimise acasă câte 2 fete. Mereu au existat emoţii, fiindcă fiecare jucătoare avea calităţi bine conturate, însă diferenţa au făcut-o atitudinea de sportiv şi concentrarea din timpul jocului.
Cei doi antrenori, Macarie Marius (Topliţa) şi Mihăilă Adrian (Câmpulung Muscel), şi-au stabilit obiectivele, au muncit alături de noi, ne-au ajutat să ne depăşim propriile limite pentru a putea deveni mai bune, ne-au încurajat şi ne-au fost alături. Obiectivul era unul clar, echipa României să ocupe un loc cât mai bun la Campionatul European. Competiţia s-a ţinut la Sofia, capitala bulgară, unde am fost însoţite de părinţi şi de staff-ul federaţiei. Emoţiile au apărut din prima zi, grupa a fost una destul de grea, ne-am luptat cu echipa Turciei, Germaniei, Olandei, cu cea a Ucrainei şi nu în ultimul rând, cu echipa Italiei (fosta campioană europeană). Să ţii drapelul României în timp ce cânţi imnul alături de colegele tale, cu privirea îndreptată spre antrenori şi spre părinţii care au venit să te susţină, mi s-a părut cel mai emoţionant lucru. Pe teren, am uitat de toate certurile mărunte cu colega de cameră sau de replicile puţin răutăcioase ale coechipierelor, iar în joc am fost ca o familie, şi ne-am dat silinţa pentru fiecare punct, pentru fiecare fază, ca şi cum jocul ne unea. În grupă, am terminat pe locul 4, acest rezultat ne-a departajat la meciul cu Belarus, pentru locul 5. Această partidă a avut o miză specială, pentru că am aşteptat un an revanşa în faţa ex-sovieticelor şi pentru că o clasare în primele 5 echipe ne asigura biletele spre Campionatul Mondial care se va ţine în Mexic şi spre Festivalul Olimpic al tineretului European, care va avea loc in 2019 in Azerbaidjan.
Naţionala României Under 17 scrie o pagină de istorie, fiind prima echipă de volei care se califică la Campionatul Mondial, din ultimii 25 de ani! Viaţa de sportiv este una grea, mereu vei întâmpina greutăţi, dar pot spune că este cea mai frumoasă. Aşa am invăţat ce inseamnă sacrificiul pentru ceea ce iubeşti, am invăţat că performanţa nu se face fără durere şi fără străduinţă.
Şi iată-mă aici, adresându-mă tuturor. “Cine sunt eu?” este întrebarea care mă macină de ceva vreme. Eu sunt copilul care după liceu, se duce la antrenament şi trebuie să işi refuze colegii fiindcă nu poate să stea datorită programului supraîncărcat, copilul care după ce ia o notă proastă, pentru că era prea obosit ca să inveţe, intră în sală şi uită de toate supărările, copilul care ştie că fără suferinţă nu poţi să reuşeşti, copilul care a învăţat să privească mereu partea mai plină a paharului, copilul care speră ca la un moment dat va fi apreciat de persoanele din jurul său, copilul care visează că o să ajungă cel mai bun şi işi va invinge toate temerile… iar pentru a-ţi învinge temerile trebuie doar să-ţi depăşeşti propriile limite.
