În această fotografie cu elevii clasei I ai Liceului „Spiru Haret”, se observă o parte din clădirea vechii școli (din Strada Scaune nr. 25), parter și etaj. Informația e confirmată de Barbu Brezianu, în lucrarea Convorbiri cu și despre Mircea Eliade - autor Mircea Handoca, Editura Humanitas. Strada Scaune s-a numit apoi strada Nicolae Filipescu.
Se observă o numerotare a elevilor clasei I, an școlar 1923-1924, și a profesorilor.
Câteva precizări:
cu nr. 2 este elevul CONSTANTIN ERBICEANU(Dinu), șef de promoție la examenul de bacalaureat din anul 1931;
cu nr. 15 - elevul BRAYER R. ALEXANDRU;
cu nr. 5 apare profesorul de matematică ION BANCIU, „teroarea” lui Mircea Eliade din anii cât acesta a fost elev la „real” (1917-1923);
cu nr. 4 apare profesorul AL. VOITINOVICI(farmacist, doctor) de fizică-chimică. despre acesta povestește Alexandru Paleologu (absolvent al Liceului „Spiru Haret” - promoția 1938, în articolul O revistă și un profesor, în revista Vlăstarul, nr1/1981) următoarele: imboldul dat lui Mircea Eliade pentru studierea alchimiei ar fi fost „buna” împrejurare că a rămas corigent la fizică-chimică. Eliade, din ambiție, a vrut atunci să dea o ripostă, și încă una atât de sclipitoare, declanșând astfel „preocuparea de o viață a unui savant”.
cu nr. 5 apare profesorul de istorie CONSTANTIN MOISIL, ilustrul numismat, director al Arhivelor Statului, membru al Academiei Române și, nu în ultimul rând, tatăl savantului Grigore Moisil, matematician, creatorul Școlii de Informatică din România, absolvent al Liceului „Spiru Haret” în 1923 (de asemenea membru al Academiei Române);
cu ne. 6 apare profesorul de germană PAPADOPOL, director al liceului, despre care va scrie academicianul Alexandru Ciorănescu în cartea sa memorialistică Amintiri fără memorie (Editura Fundației Culturale Române, 1995). Astfel, aflăm că Papadopol era un foarte bun profesor, dar, ca director, era și mai aspru decât Nanul (primul director al L.S.H.) care, prin comparație, era „pâinea lui Dumnezeu”. „Uneori, când coboram în recreație, directorul apărea în ușa biroului și poftea pe câte un școlar, pe care îl pândise, ca să-l urmeze în birou. Ne înfioram toți și ieșeam în curte în vârful picioarelor, pentru că știam ce îl așteaptă pe nefericit” (pentru continuare, vezi cartea menționată, pagina 65).
(prof. Alexandru Constantinescu, prof. Corina Buzoianu)
