În perioada 9-10 iunie 2018, s-a desfășurat ediția a doua a Olimpiadei de Dezbateri Academice „Tinerii dezbat”, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” (etapa pe municipiu). Competiția are în spate ani buni: în anul 2010 s-a dat startul Concursului Național de Dezbateri „Tinerii Dezbat”, care era cel mai amplu campionat de dezbateri adresat elevilor de liceu din România. Începând din anul 2017, concursul a devenit olimpiadă.
Astfel, în zorii zilei de 9 iunie, cele două echipe din Spiru coordonate de doamnele profesoare Corina Buzoianu și Diana Tivdă așteptau startul meciurilor. Moțiunile au fost următoarele:
Secţiunea „Începători”
Acest parlament ar introduce obligativitatea uniformei şcolare la toate nivelurile de învăţământ preuniversitar;
Acest parlament crede că este necesară introducerea în trunchiul comun, la liceu, a unei ore de educaţie financiară.
Secţiunea „Avansaţi”
Acest parlament consideră că alimentele modificate genetic ar trebui interzise;
Acest parlament crede că voluntariatul ar trebui să devină o condiţie de absolvire a liceului.
Echipele au fost compuse din următorii elevi: Teodora Bercea, Alexandru Nae și Alexandru Roca (începători) și Diana Onuțu, Maria Mateescu și Vlad Cojocaru (avansați). În prima zi s-au desfășurat 3 meciuri. Calificații au intrat în a doua tură duminică, ora 9.30. Competiția s-a încheiat duminică, la ora 16.30. Felicitări participanților și trainerilor ARDOR: Laura Ene, Ana Coman și Cătălin Apătean!