După aproape un deceniu de la înfăptuirea Marii Uniri (1918), Constantin Noica, elev la Liceul „Spiru Haret” din București, scria în revista Vlăstarul (nr. 7-8, 1929), un articol despre indolența colegilor de generație față de amintirea acestui eveniment unic al istoriei naționale. Tânărul Noica a caracterizat antitetic două generații: cea înfăptuitoare de minuni, „ființele ireale”, și tinerii lipsiți de conștiință istorică. Era tras un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă o asemenea atitudine pentru viitorime.